Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Iljire si frumoasa Floare de Cires

Iljire si frumoasa Floare de Cires

postat la data 16.09.2012, ora 13:35
categorie: Ficțiune

Share | |


Iljire si frumoasa Floare de Cires

Înfloriseră pomii pe marginea drumului.Era o vreme mult îndepărtată de a noastră.Japonia secolului al XI-lea.Viaţa era altfel,oamenii erau altfel,vorbeau altfel,iubeau într-un mod diferit de al nostru.Era o perioadă în care onoarea,reputaţia erau mai presus de orice.La cea mai mică nelegiuire,oamenii sfârşeau în ghilotină.

Parfumul florilor de prun se răspândea în cercuri-cercuri de-a lungul drumului.Linişte totală.Din senin,la poarta unui măreţ templu budhist apare o femeie tânără,îmbrăcată într-un chimono albastru,faţa ei avea urme de oboseală,broboane de sudoare îi străluceau pe frunte.Avea în braţe,înfăşurat în scutece,un băieţel nou-născut,cu ochii mari şi negri.Atât de frumuşel că putea fi luat drept fată în hainele potrivite.

Mama pune pe pieptul copilului o scrisoare şi un inel cu piatră albastră.Îl sărută de rămas-bun şi dispare imediat.Odată văzut singur,copilul începe să plângă cu un sunet asurzitor.U ncălugăr cu somnul mai uşor îl aude.Iese repede la poartă.Când vede copilul,face ochii mari de uimire.Se uită în jur:strada era pustie,era în zori de zi.Vede scrisoarea şi o ia în mână,o citeşte:Totul este clar acum.Ia copilul cu blândeţe în braţe şi îl duce în odaia sa.Caută printer lucrurile vechi ale templului şi îi adduce un pătuţ improvizat.Pune copilul în el şi acesta adoarme.Gura i se strange într-un zâmbet enigmatic,călugărul este cucerit.Prinde drag de copil şi îi pune numele Iljire.Anii trec repede,anotimp după anotimp,zăpadă după flori,lună după soare.Iljire creşte repede şi învaţă uşor tot ceea ce este învăţat.

Era o zi speciala,data când Iljire împlinea 17 ani.Crescut în sărăcie şi ascultare,nu se aştepta la vreun cadou de ziua lui.Totuşi,călugării luaseră o decizie,îl chemară să îi spuna:Dragă Iljire,azi împlineşti 17 ani de când te-am găsit la poarta templului.Ai trăit cu noi aici şi ai învăţat tot ce te puteam învăţa,însă nu ai ieşit niciodată în afara zidurilor templului.Credem că a venit timpul să cunoşti lumea de afară.De aceea îţi dăm acest bagaj în care ai toate cele trebuincioase pentru drum,chiar şi haine lumeşti.Fie ca lumina lui Budha să-ţi lumineze calea.

În sufletul curat al lui Iljire apăru un sentiment ciudat:frica.Teama de necunoscut.Cu lacrimi în ochi îi îmbrăţişă pe călugări,apoi îşi schimbă hainele.Părăsi templul.La porţile templului se opri o clipă.Se uită în jur,strada pustie,aceiaşi zori ca mai demult.Unde să meargă?Încotro să-şi îndrepte paşii?Drumul era larg şi lung.Casele îndepărtate păreau că au acoperişurile în norii pufoşi.Totul I se părea ciudat.Filosofia budhistă îl învăţase cum să-şi păstreze calmul.Îşi luă inima în dinţi,respiră adînc şi îşi porni paşii de-a lungul străzii.Mergea spre munţi.Pe vârfurile lor se vedea zăpadă,casele erau diferite de templul lui.Privea totul cu nostalgie şi ochii muţi de uimire.Totul i se părea o minune.Drumul o coti la dreapta şi îl aduse pe malul unui râu.Apa era limpede şi rece.O barcă părăsită stătea sub un prun.O împinse uşor în apă şi se urcă repde în ea.Îşi trecu mana prin apă.Era prima oară când vedea apa unui râu.Peştii treceau grăbiţi pe lângă barca sa.Îi privea ca un copil uimit.Ajunse pe malul celălalt.Vântul îi răvăşea şuviţele negre de păr.O pădure deasă i se deschidea înainte.Faţa lui masculină,era dulce în acelaşi timp.Paşii îl aduseră pe malul unui râuleţ.O fată cu părul lung îşi spăla hainele.Paşii lui o speriară.Tresări imediat.De cum îl privi,inima începu să-i bată nebuneşte.El era la fel de emoţionat:călugării nu îl învăţară cum să se poarte cu o fată.Se temea să nu o sperie.Cu buzele tremurînd fata îl întrebă:Cine eşti?Ce cauţi aici?

-Numele meu este Iljire şi vin de la un templu budhist.Intrigată de răspunsul lui,fata îi spuse:

Unde mergi?Ai unde dormi la noapte?

Am plecat să cunosc lumea.Nu ştiu unde mă duc.Nu cunosc pe nimeni,nu am casă,nu-mi cunosc părinţii.

Făcându-i-se milă de bietul băiat,îi spuse:Poţi să rămâi la noi.Casa este în apropiere.Locuiesc cu tata.Sigur o să te placă.Uimit de vorbele ei,o urmă ajutând-o să ducă,coşul plin de rufe.Fata îi povesteşte despre viaţa ei,îi vorbeşte şi îi zâmbeşte tot timpul.Trăise de când se ştia,în pădure cu tatăl său şi era bucuroasă că avea pe cineva nou,cu care să vorbească.Pe drum îl întrebă despre viaţa lui.Ajunseră acasă.Deşi casa arăta maim ult ca o colibă de paie,Iljire era fericit că are unde să stea.Tatăl fetei era un om în vârstă,îmbrăcat la fel de  sărăcăcios ca fiica lui.Pentru a putea supravieţui,căuta gingseng cu fiica lui şi îl vindeau în târg la fiecare început de lună.Noaptea veni repede.I se dădu o odaie separată.Se aşeză pe patul de lemn.Luna îi aşează raze moi pe chip.Se gândeşte la fată,numele ei era Naomi,ce obraji albi avea.Ce buze roşii.

Oare ce se întâmpla cu el?Ce este ceea ce simte în piept?Nu poate să adoarmă,vrea să o revadă,să-I soarbă vorbele,să-i culeagă zâmbetul.Oare era bolnav?Pe cine să întrebe?Tatăl fetei nu era prea vorbăreţ şi oricum nu se cădea să-I vorbească astfel despre fiica lui.Cu fata nu putea vorbi.Cu tot curajul lui în lupt,în faţa ei se pierdea,nu mai putea scoate un cuvânt.Noaptea nu mai trecea.Aşa i se părea.Se zvârcolise pe toate părţile când în sfârşit adormi.Luna,aflata acum în colţul ferestrei,îi zâmbea cald,cu subînţeles.Doar ea era martora frământărilor sale.În curând zorii zilei se iviră.Fata intră zâmbitoare ca primele raze,în camera lui şi îl trezi atingându-l uşor pe umăr.

Merge cu cei doi la muncă.Nu ştia cum să caute gingseng,dar învăţă repede.Tatăl fetei îi adresă câteva cuvinte de laudă când găsi un gingseng uriaş pe care îl puteau vinde foarte scump.Băiatul roşi pe sub pălăria de paie.Cum  lucrau ei foarte aproape unul de celălalt,la un moment dat,puse mâna pe mâna fetei.Se uitară unuş în ochii celuilalt,timpul se opri în loc pentru ochii lor,4 mărgele negre.Tatăl observă şi zâmbi ca pentru sine.La urma urmei,fata lui trebuia să se căsătorească,iar el nu era deloc un candidat rău.Se bucura că zeii îl îndrumaseră la casa lui. Trecură multe zile.Tinerii îndrăgostiţi încă nu ştiau cum să potolească focul din piept.Se plimbau pe malul râului ţinându-se de mâna.Stând într-o zi sub un copac din care florile cădeau ca o ploaie de stele,se sărutară.Fata îl privea drăgăstos în ochi când îi atinse uşor buzele.El îi mângâie obrazul.

Într-o noapte,când luna arunca vraja ei peste chipul frumos,adormit a băiatului,fata intră tiptil în camera lui.Paşii ei nu-l treziră şi se apropie de faţa lui.Îl săruta,trezindu-l.Tocmai o visase.Ceea ce vedea era mai dulce decât orice vis.Fata îl sărută şi el o trase deasupra sa.Îi despleti părul uimitor de lung şi mătăsos şi o avu în noaptea aia fermecată.Chipurile lor fericite zâmbeau în somn sub razele lungi de luna.

Era o zi normală.Doar ei doi şi luna ştiau ceva în plus.Nu aveau habar că ziua aceea avea să fie ultima petrecută împreună.Aveau să fie despărţiţi pentru totdeauna.Plecară toţi la muncă.Peste cîteva ore,Iljire se spăla în apa cascadei.Naomi şi bătrânul ajunseră acasă cu gingsengul.In curtea improvizată,potera îi aştepta să apară.Fata o luă la fugă,dar soldaţii o prinseră şi îi legară mâinile.Îi luară pe amândoi.Iljire mergea spre casă când cei doi erau aruncaţi în temniţă.Când ajunse acasă,o strigă pe Naomi,care nu îi răspunse cum o făcea de obicei.Văzu în iarbă cercelul fetei.Ştia ce se întâmplase.Fata îl avertizase de mai demult că vor fi prinşi cândva pentru traffic de gingseng,care era interzis.Începu să tremure şi căzu pe laviţa din curte.Lacrimile îi curgeau şiroaie căci pedeapsa era ghilotinarea.Peste câteva minute îşi şterse lacrimile,îşi luă bocceluţa în spate,zăvorî uşile casei şi plecă spre satul vecin.Pasul îi cădea grăbit pe drumul lat.Frunzele aurii îi zburau prin faţă.Vântul şuiera,parcă prevestind ceva rău.

Intră în sat.Era mare agitaţie.Întrebă un om ce se întâmplă şi află că un bătrân şi o tânără vor fi ghilotinaţi.Începu să fugă spre baza muntelui,locul cu pricina.Se zbătu să ajungă în faţă.Ajunse exact înainte ca lama ghilotinei să cadă.Văzu ultimele lacrimi ale ibitei sale şi îi culese de pe buze primul ,,Te iubesc’’.Leşină la sunetul ghilotinei.Se trezi peste câteva ore singur,în mijlocul străzii.Doar sângele vişiniu îi aduse aminte cele întâmplate,scena groaznică.

Cu paşi moi,cu trupul sfârşit,plecă din sat.Pe drum,nu departe de ieşirea din sat,văzu doi tâlhari încercând să jefuiească o tânără fată.Avea haine distinse şi bijuterii de valoare.Trase sabia din teacă şi le crăpă hainele din câteva mişcări.Apoi puse lama la gâtul unuia dintre ei spunându-i să dea fetei înapoi ce îi luase.Făcu întocmai şi fugi de rupse pământul când i se dădu drumul. Fata,uşurată,îi mulţumi şi îi zâmbi dulce.Iljire era prea îndurerat pentru a se bucura de recunoştinţa ei sau pentru a-I observa frumuseţea.Durerea îl făcuse orb.Văzându-l atât de cinstit,de curajos,dar atât de trist,îi oferi casa ei pentru a sta la noapte.Iljire acceptă.Nu simţea nimic pentru fata aceasta,Floare de cireş,fata bogată.Era singur într-un sat străin,era forţat de împrejurări.

Casa sa ei era înaltă,distinsă,cu zidurile solide.Părea un mic castel.Floare de cireş îi arătă camera de oaspeţi.Locuia singură.Cum intră în cameră îşi desfăcu bagajul,îşi puse hainele în micul dulăpior frumos pictat.Se întinse pe patul rece şi adormi.Aceeaşi lună dulce îl păzea.Vântul sufla rece prin pomii aproape desfrunziţi.Avu un somn chinuit.O vedea în vis pe Naomi plângând şi căderea ghilotinei îl făcea să se zbată,iar broboane reci de sudoare îi curgea pe frunte.Gemetele sale sunt auzite de Floare de cireş,datorită peretilor subţiri de hârtie şi vine repede la el.Se apropie cu milă de el şi îl ia în braţe.Asemena gest nu se cuvenea unei fete nemăritate,dar,durerea lui o sfâşia.Avea o slăbiciune pentru el.Simţi ceva de când o salvase.Vroia să fie doar a lui.I-ar fi spus multe,dar pudoarea şi legile nescrise o reduceau la tăcere.Îl strângea la piept ca pe un copilaş.Când s-a oprit,l-a lăsat uşor cu capul pe pernă şi a ieşit din camera lui pentru a prinde 2-3 ore de somn până la venirea zorilor.Dimneaţa Iljire o vede obosită.Nu indrăzneşte să o întrebe ce se întâmplă cu ea.Floare de cireş era o bună bucătăreasă.Trăind atât amar de timp singură invăţă să facă de toate.Astfel,îl răsfăţa cu cele mai alese mâncăruri,cele mai dulci prăjituri.El o ajuta în gospodărie:îi crăpa lemne,îi aducea apă şi pescuia în râul din apropiere.Fata nu îndrăznea să îl întrebe de coşmarurile din fiecare noapte sau despre trecutul său.

Era fericită că îl are atât de aproape de ea.Era prima dată când simţea ceva atât de puternic pentru cineva.Se înroşea când se gândea la el.Mulţi băieţi din sat o curtaseră,dar niciunul nu o atrăgea.Într-o seară când se intorcea de la târg,trei tâlhari îl încăibărară pentru a-i lua alimentele.Era mare sărăcie în iarna aia.Văzând că se apără cu mişcări repezi şi precise,unul dintre ei scoase un pumnal şi într-un moment de slabă neatenţie,îl înjunghie sub coaste. Îi luară alimentele şi-l lăsară să zacă într-o baltă de sânge.Începu să ningă cu fulgi mari pe ochii săi mari,deschişi pe gura lui,deschisă să scoată un ţipăt de durere,care a uitat să mai iasă.Floare de cireş se plimba prin faţa ferestrei îngrijorată.Îşi luă o pelerină groasă pe ea şi ieşi în ploaia de fulgi.Văzu pe o stradă apropiată un om căzut.Alergă spre el cu inima strânsă.Era chiar Iljire al ei.Lacrimile calde îl treziră din somnul neobişnuit.Se chinui să-l ridice şi îl aduse cu greu acasă.Îl întinse pe pat,îl dezbrăcă,la vederea rănii era să leşine,dar îşi luă inima în dinţi şi îl bandajă cum ştia mai bine.Nu se dezlipi de patul lui.Îi făcu o supă vindecătoare şi îl forţă să o bea.Într-o lună se făcu bine.Îl întrebă despre trecut,despre vise.Cu greu,reuşi Iljire să îi povestească tot.Ea nu zise nimic la sfârşit.Întoarse capul într-o parte şi o lacrimă amară i se scurse pe obraz.Îl întrebă:O mai iubeşti?

-Nu.De când stau aici,m-am ataşat de tine.Nu te iubesc,dar încerc să o fac,Vrei să mă ajuţi?Cu ochi sclipitori scoase din buzunar un inel cu piatră albastră.

-Vrei să fi iubita mea?Ea spuse cu bucurie Daşi pecetluiră momentul cu o îmbrăţişare,apoi îi puse inelul încet pe deget.Se ridică în şezut şi îi luă faţa în palma lui caldă.Se apropie de ea şi privind-o în ochi o sărută.Îi mângâie părul cu o mână,în timp ce-i desfăşura cu cealaltă mână faldurile chimonoului.Pielea ei mirosea a piersici coapte.Atât de fină,atât de albă.Atinse cu emoţie nurii aproape copţi.Cu o mişcare lină o întinse lângă el.Restul este basm.Luna îşi scutura razele pe aşternutul lor.

Dimineaţa îi prinse îmbrăţişaţi.Floare de cireş îşi trăia visul şi faţa îi radia de fericire.

Peste câteva luni,Floare de cireş îi spuse lui Iljire un lucru important.

-Iljire,pântecul meu s-a schimbat.

-Nu înţeleg.

-Eşti tatăl copilului din pântecul meu.

Iljire se lăsă în genunchi,cu urechea lipită de pântecul ei şi lacrimile de emoţie îi udară noul chimonou.Floare de cireş îi mângâie şuviţele de păr.

Pentru prima oară în viaţa lui,Iljire putea spune că era cu adevărat fericit.

 


Aceasta este doar o poveste,tratati-o ca atare.


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

2 comentarii pentru Iljire si frumoasa Floare de Cires

Adauga comentariul tau
  • postat de babutavesela la data de 17.09.2012, 23:03
    cu mult talent te-ai ridicat deasupra oricărui simplu povestitor. am fost purtată de povestea ta în acea lume a deosebită a Japoniei secolului XI unde trăirile, sentimentele erau puternice, iar fericirea nu exista în afara acelui percept apostolic "unde dragoste nu e nimic nu e"

  • re
    postat de nastya la data de 17.09.2012, 23:07
    Multumesc din suflet pt toate incurajarile!



Spune-ti parerea despre Iljire si frumoasa Floare de Cires


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi